De ce trebuie să fim violenţi?

De ce trebuie să fim violenţi? Aşa cum spunea Carl Sagan referindu-se la istoria bibliotecii din Alexandria, fanatismul etnic şi fanatismul religios ne-au adus mari deservicii nouă, oamenilor din această lume.
Până acum am crezut acest lucru aşa cum a fost afirmat. Acum nu mai cred. Acum cred că şi fanatismul politic trebuie luat în considerare pentru a avea o imagine exactă asupra lumii!
Cred ca adevăratul critic al capitalismului nu a fost Karl Marx, ci Max Weber!
Max Weber, în lucrarea sa “Etica protestantă şi spiritul capitalismului” arată foarte clar ca puritanismul, o ramură a protestantismului, s-a distanţat, în virtutea unor percepte religioase, de societatea de până atunci. Puritaniştii considerau că luxul este un păcat şi, deşi acumulau bogăţie, ei continuau să trăiască simplu. Acest mod de viaţă a dus la o acumulare foarte mare de bogăţii care, în cele din urmă, a determinat apariţia capitalimului aşa cum îl cunoaştem astăzi.
Până la puritanişti, oamenii acumulau bogăţie pentru securitatea, confortul şi puterea pe care le-o ofereau. Reuşeau chiar să se bucure de bogăţie în timpul vieţii lor. Stilul acesta de viaţă nu era chiar unul “defect” atâta vreme cât a dus la apariţia unor mari civilizaţii precum Roma antică sau China antică. Vreau să observ că acest mod de viaţă a rămas “în funcţiune” până în ziua de astăzi în civilizaţii prea puţin atinse de capitalism. Un exemplu, care poate explica tensiunile din zilele noastre, este civilizaţia arabă.
Pe de altă parte cred că suntem foarte departe de înţelegerea exactă a implicaţiilor pe care le are capitalismul asupra oamenilor. O comparaţie între oamenii din perioada pre-puritanistă şi cei din perioada post-puritanistă, sau o comparaţie între oamenii din societatea capitalistă şi cei din societatea arabă ar putea să ne facă să înţelegem multe, foarte multe lucruri.
Conflictele din aceste zile, ca să mă refer numai la ce se întâmplă acum în Budapesta şi la ce se întâmplă cu dosarele de securitate în România, au o legatură directă cu “spiritul capitalismului”. Aici trebuie căutată cauza, nu în altă parte.
Există astăzi foarte multe voci care susţin că în România nu se poate întâmpla ce se întâmplă la Budapesta. Cred că întrebarea fundamentală este: vrem să se întâmple şi în România ce se întâmplă la Budapesta? Oare violenţa este chiar o soluţie pentru orice? Oare nu existau şi pe vremuri voci care susţineau că “mămăliga românească” nu va exploda niciodată? Şi oare nu am avut parte de un deceniu de revoluţii şi mineriade? Cât de violenţi trebuie să mai fim şi pentru cât timp ca să fim cu adevărat capitalişti în proprii noştri ochi? Oare în câte războaie care nu sunt ale noastre şi în care nu credem trebuie să mai luptăm? Oare ar trebui să cucerim toată această lume prin forţă militară pentru ca să scăpăm de complexele noastre de inferioritate?
Suntem complexaţi. Ăsta este crudul adevăr. Şi dacă există o diferenţă între noi şi Occident în acest moment, atunci diferenţa constă în complexul nostru de superioritate, care nu este altceva decât un complex de inferioritate.
Toţi cei care afirmă “ca la noi, la nimenea!” sau “trăieşti în România, ce Dumnezeu!” sau “trezeşte-te, eşti în România nu în Occident!” o spun oarecum cu mândrie. Acesta nu este altceva decât rezultatul “deceniilor de împliniri măreţe” în care am fost îndoctrinaţi şi în care ne-au fost spălate creierele. În care ne-au fost inoculate ideile acelea conform cărora totul a fost inventat în România cândva şi în care totul a fost gândit întâi aici şi nu în altă parte.
Acum însă ne dezintoxicăm de propaganda de atunci şi asta ne doare. Cădem, involuntar de cele mai multe ori, în extrema cealaltă. Exagerăm voit, conform spiritului unor vremuri apuse, dar în direcţia opusă, pentru a nega, de fapt, acele vremuri. Şi simţim încă o dată că am fost minţiţi, atunci când privim la realizările capitalismului. Ne este ruşine, de fapt, şi de aceea exagerăm.
Şi nu facem altceva decât să cădem în capcana unui complex de inferioritate, care ne face să vrem să fugim cât mai departe de aceste locuri.
Totuşi, nu pot să nu constat că reacţia noastră, în comparaţie cu reacţia celor care aruncă cu pietre şi dau foc acum în Budapesta, este una cât se poate de paşnică. Pot afirma, oare, că este una normală? Oare normalitatea s-a mutat la Bucureşti?
Cred că da, pentru că cetăţenii Ungariei s-au trezit acum. Noi ne-am trezit mai demult, pentru ca nu ne-a cocoloşit nimeni. Ei au fost răsfăţaţi şi sunt acum în postura unui copil care descoperă realitatea crudă a lumii. Ei “dau cu capul de pragul de sus” acum.
La Bucureşti nu vor fi violenţe de genul celor de la Budapesta pentru că noi nu ne credem cei mai buni şi pentru că pe noi nu ne răsfaţă nimeni. Dar ar trebui să scăpăm totuşi de acest complex instituţionalizat! De fapt, cred că foarte curând ne va fi foarte ruşine cu el şi vom merge, întreaga naţiune, la psiholog.
Occidentalii au scăpat de complexe. Şi nici nu sunt violenţi pentru că nu se lasă minţiţi de politicieni. Au trecut de faza fanatismului politic, pentru că această fază a avut drept consecinţe multe războaie, lagăre de concentrare şi foarte multă suferinţă. Ei au găsit calea de mijloc. Au judecat costurile şi le-au găsit acceptabile (chiar dacă nu pentru toţi)!
Capitalismul are foarte multe probleme, începând cu originea sa religioasă şi nu ştiinţifică aşa cum vor unii să ne făcă să credem, şi terminând cu implicaţiile asupra oamenilor. Cred că ar trebui sa-l privim cu mai puţin idealism şi cu mai mult realism pentru a-l putea accepta. Cred că ar trebui să-l privim ca pe o societate coruptă la nivel de lideri, aşa cum se prezintă în toate ţările, ca pe o societate în care minciuna este instituţionalizată şi în care clasa dominantă exploatează o clasă dominată în numele ideii de normalitate, al ideii de concurenţă şi al ideii de corectitudine şi cinste. Mai cred că acest capitalism trebuie privit ca pe o variată îmbunătăţită a celui puritanist pentru că a fost greu încercat în 50 de ani de comunism, greve şi cortine de fier. Are, în acest context, o faţă umană care îi acoperă hidoşenia.
Dacă vrem să vorbim despre alternative …